“this is the first day from the rest of my life”

de azi nu mai număr. nici zilele din ghemul de vise, nici degetele de la o mână de pași, nici dinții scrâșniți sub tălpi neumblate, nici clipele mirosind a caise... nu mai număr lacrimi pe obrajii ferestrelor din nori, nici minciunile vântului destramând păpădii, nici durerile din călcâiul copitei ce săgeată în carne fiori. la ce bun să aduni tresăriri, cu goluri crăpate de zi, ori așteptări, cu piscuri de stele? oricât numeri și crezi că ții socoteala zărilor rupte din păsări, a mărilor furișate în scoici, tot nu vei ști câtă sete rabdă o carafă sau câtă vedere încape într-un ochi de girafă.... câte mersuri sunt într-o cărare? câți fluturi iartă o floare? câte chemări într-un ecou? câte vise într-un gălbenuș de ou?
de azi nu mai număr, de azi doar adun, fără măsură! adun zarva vrăbiilor și-o împletesc în ferestre deschise, adun necuvinte din pietre și mă ghemui sub ele tăcând necuminte, strâng ropotul ploii în nesfârșite alergări și din buzele nopții îmi adun sărutări. adun aplecări, fără să scad din adâncuri, adun întâmplări, fără să împart așteptări și teama o adun, ca pe boabe de rouă uitate în iarbă după ce plouă. teama că fără să număr nu voi mai ști cât timp îmi rămâne să împletesc bucurii...
uite, azi am de gând să adun lumina încăpută-n baloanele de săpun. și cu palmele pline, o să înalț un castel pentru mine și tine. din el o să adun cele mai multe apropieri și o să umplu cu ele fântâni pentru mâine, pline de azi și de ieri.
de azi nu mai număr. de azi mă adun...