îi creștea inima
în fiecare noapte
de bucuria viselor uriașe
pe care se zvârcolea să le îmbrace toate
direct pe trupul umezit
de roua dimineților neîntâmplate
pleoapele i se zbăteau ca aripile fluturilor
înghițiți pe nerăsuflate
iar buzele îi murumurau plăceri abia auzite
în lumina lunii prelinsă pe umărul gol
al ferestrei
împletea necontenit fire
din ghemuri colorate
și tresărea din când în când
din vârful picioarelor
de parcă alerga să ajungă înaintea
clipei
în locuri numai de ea știute
îî creștea inima de atâta poveste
și bătăile se înmulțeau ca furnicile
în jurul bobului de miere
atât de mult îi creștea
părând că-i iese din trup
și alunecă
pe marginea cearceafului schimonosit
întinzându-se pe covor
ca să poată crește mai mult
atît de mult încât dimineața
când cobora din pat
ea își călca pe inimă
apoi zâmbea
se spăla pe dinți
și cu inima strânsă
înapoi în piept
lăsa ziua să muște iarăși
din ea
