tantiemă

m-am trezit în brațele peștișorului
mânjită cu aur pe trup
și pe gene
te-am prins -
mi-a șoptit tandru
netezindu-mi visele pe frunte
și-n părul de-acum aurit
zâmbetul lui
în ochii lunii părea
împlinit

era noapte senină
pe cer râzând
toate stelele lumii deodată
cădeau

netăceri

nu te iubesc -
şoptesc sângerând
în braţele îmblânzirii
ca să nu ştii
că secundele gândului tău
nenumărate pe degete
de cuvinte
crapă dinlăuntru coaja oului
în care mă zbat să mă nasc
pasăre

iubire

cuvintele nu mor
ai șoptit flămând
născându-mă
poveste

pur și simplu

o aripă ținută în palma
altei aripi
se face pasăre
cât ai zice pește

izvorâre

cândva demult
probabil în vremuri respinse
m-ai pus deoparte
ca pe un timp
amânat
ai nins peste mine
ierni la rând
dintr-un cer adânc înstelat
și ai plâns în brațele mele
fiecare anotimp
refuzat
mi-ai zâmbit uneori
cu inima în palme
și mi-ai scris poezii
de sărbători
mi-ai înmugurit păsări
sub coastele aripi
iar în ochi mi-ai înverzit
primăveri

așa am apărut eu
plămădită de tine
împletind nerostite chemări
într-un ghem de vise
împlinite
din care acum se deșiră
în brațele tale fericit
trupul meu