desprindere

râsul lui - valuri
rostogolind țărmul
în mare

desprindere

buzele ei -
aripi îmbrățișând
un altfel de cer

rețeta îndulcirii (sau îndulcirea rețetei)

din lumea pitită sub coaja de ou
aleg albul nescris
și-l amestec cu dulcele cărărilor
neumblate
galbenul viselor
îl împletesc cu neuitarea
din pași
iar din laptele dimineților bat spumă
de zile senine
și toate împreună
cu poftă le adun
în cel mai mare vas
de sânge
unde împreună cu gustul
clipelor dragi
le las îndelung
să mă străbată

catwoman

nu mai plouă. întunericul lacom și rece înghite mărunt golul vederii. luna mușcă șoptit dintr-un vârf rătăcit de copac. lumea s-a închis în odăi și liniștea e plină de gânduri...
pe o jumătate de pat o mâță se întinde alintat într-un trup despletit de femeie și toarce neobosit dintr un caier de vise. din când în când femeia oftează. aerul șoptit pe buzele ei însetate abia atinge urechea ferestrei aplecată pe umărul nopții. degetele ei răsfață lumina prelinsă pe piele, dezvelind umbre tremurânde... tolănită pe marginea clipei, mâța adoarme cu ghemul în brațe, iar trupul femeii se strânge cuib în jurul viselor nedeșirate.
undeva, sub o aripă de cer, un zâmbet albastru își așteaptă privirea....
degetele femeii alunecă lângă trupul bronzat, ce leagănă împăcat aerul respirat prin fereastra deschisă. o fereastră uriaşă, ca un tunel spre celălalt capăt al lumii...

dor

ca un câine în lesă
pașii tăi uneori
aș vrea să latre....