vineri, 26 iunie 2020

e un om ca oricare altul


poate că în ochii lui încape
o felie mai albastră de cer
iar sub fruntea lui îşi fac cuib
tot felul de păsări
dar mâinile lui sau mersul
sunt ca ale tuturor oamenilor
numai felul în care vorbeşte uneori
potrivind cuvintele cu o măiestrie rară
de parcă împleteşte din ele aripi
pentru o nemaivăzută pasăre
pe care tot el o tânjeşte
cu neostoită sete
felul ăsta al lui
te îndeamnă să visezi
şi aproape să crezi
că într-o bună zi ai putea fi
acea pasăre