frumusețe

când un melc zâmbește
cochilia i se umple
de lumină
și îi poți vedea inima
dansând

poveste -

atunci când fluturii din noi
își odihnesc zborul
în palmele unor clipe
fără sfârșit...

ea

era atât de frumoasă când respira
se înălța până la stele
cu pieptul unduind delicat
calea lactee
nici nu știa că zâmbind
inventa curcubeie
pe cerul mirat
ce-și adâncea în ochii ei
nemărginirea
pământul întreg se curba
sub orizontul privirilor
înaripate
păsări călătoare tremurau
sub pasul ei furișat
în calea potecilor șoptite
pe umerii ei
își făceau cuib iubiri
fără anotimpuri...

era atât de frumoasă și nici nu știa
că lumina încolțea
în inima ei însăși ideea
de ea

post-scriptum

mi-e dor de privirea flămândă, ce parcă ține în brațele ei toată nerăbdarea clipei ce stă să înceapă.

și de palme mi-e dor, ca două căușe căutându-și preaplinuri, cu degete răsfirând însetări...

mi-e dor de alunecările abia șoptite, adulmecând în josul urechii înmiresmări arcuite.

de dârele calde, în urma buzelor moi, coborând fără pripă promisiuni nedeșarte...

mi-e dor de tremurul alb, încă nescris, abia auzit în afară și de focul nestins mocnind mut în simțirea aprinselor vetre...

de scormoniri fremătând înlăuntru mi-e dor și de murmurul neîncăput sub pleoape...

mi-e dor de trupul vederilor încă neîntâmplate, desculț îmbrăcat în priviri adânc descheiate,

vibrând pe cărări strivite sub pași decupați din imagini visate... 

mi-e un dor lent
de la un capăt la altul
al timpului meu
uitat în prezent.

pâlpâiri

lampioane vii
din suflet de hârtie
lumini licărind