deci viața e cam așa: te dai de-a dura pe cărare și nu-ți pasă că pădurea nu e roz, cum ai visat.
o colorezi din mers, ne-am înțeles? aplici tușe dese, cu rozul din dotare, în timp ce pământul se învârte sub tine. iar seara, când pașii adorm, te uiți de sus peste umăr și vezi ce rămâne. iei sabia crescută în tine și retezi zburlirea din aripi. sec și ferm. apoi de la început. zâmbet, parfum, rostogolire... degeaba despici firu-n patru, degeaba găsești răspunsuri la nepuse întrebări. mai bine fii gata de orice, auzi?! de orice. căci timpul e hămesit și înghite tot fără zăbavă.
și încă ceva. dorul e singura măsură a tuturor lucrurilor din tine, al tău fiind... ne-am înțeles?
