înmuguriri

se zbate zâmbet

pe buze de aripi

mirarea

zăpăciri

sunt zile... nu, nu zile. sunt clipe și stări și sunt cuvinte. cuvinte pline de stări, de trăiri și de gânduri ce se cațără în susul aerului, adânc în sus, foarte sus, unde aerul e unul singur, fără distanțe, fără depărtări, un fel de al nouălea cer al cuvintelor, unde ele, cuvintele, se întâlnesc în taină și unde trupurile lor se vor îmbrățișate și alintate de atingeri sub care vocalele se rotunjesc în „aaa” și în „ooo” și în „uuu”... unde, de atâta emoție și strângeri în brațe, trupurile se topesc și curg alte cuvinte mai îndrăznețe, mai descheiate, ce se arcuiesc în silabe peste aerul tot mai fierbinte și alunecă în palmele unor sunete mute spre scurte tăceri tremurate în șoapte...

e o nebunie minunată acolo sus și o dragoste pătimașă cuvânt cu cuvânt, literă cu literă, gând cu gând și buzele ard să rostească mai departe, mai adânc, încă un cuvânt și încă un cuvânt ...

sunt clipe și stări și tresăriri vii, când carnea devine ea însăși cuvânt și se amestecă acolo sus, foarte sus, cu celelalte cuvinte, se amestecă, se împletesc și zvâcnesc sângele în venele simțirii și nu-l poți opri și nici nu vrei să-l oprești, ci vrei să-l simți, cu tot alfabetul ființei tale... și îți vine să strigi, cu trupul rotunjit în vocale, plăceri arcuite în tăceri pe buze mușcate de nerăbdare...

n-am crezut că și cuvintele fac dragoste între ele, cu aceeași nebună plăcere...