la multe aripi!

nu lăsa dorințele să devină nevoi. niciodată! nevoile sunt mușcături meschine în carnea câte unui trebuie. iar trebuie e strâmt și umbrit, asemenea unui tunel amăgit de lumina din capăt. în schimb vreau e cărare șerpuind primăveri. dorințele sunt aripi sub care cresc păsări plămădite din vise, în timp ce nevoile sunt numai zmeie, iluzii de zbor ținute în lesă de mâini dresate să stea pe lângă trupuri înfipte adânc în pământ. niciodată nu lăsa dorințele să devină nevoi. lasă-le să-și viseze tot zborul, neîntrerupt, până când visul se crapă de zi și te trezești în mijlocul aripilor, îmbătat de plutiri…

și nu uita, timpul nu se măsoara în ore sau zile sau ani. timpul se măsoară în aripi! de aceea, în dimineața asta ca o cumpănă proptită între două calendare, cu pieptul sufletului dezgolit și inima bătând din aripi strig cât mă țin plămânii fericirii ... “let there be flight!”

zbor de miazăzi

știi... există în fiecare din noi o certitudine candidă, care ne spune ferm că semnalul ne intră în case pe geam și e adorabil avântul ăsta copilăros și dorința plină de viață, de a fi cu totul  în calea lui, în rândul din față! așa că m-am tolănit între perne, lângă fereastră. mmm… era căușul acela din zi, când cuvintele se trag de mânecă jucăușe și aleargă zglobii peste câmpii înflorite în minte, iar zâmbetele se întind ștrengare topogane, gata să le alunece pe buzele arcuite, înspre îndulcite tonuri șoptite…

acolo, la marginea plutirii dintre cuvânt și necuvânt, am închis ochii și am deschis aripile… am lăsat trupul să-și alinte chipurile în tăceri domol rotunjite sub dâre apăsate, îndelung prelungite... unele tresăriri trebuie ținute în palme, să știi, atfel se pierd în tremur usor, fără urme de dor și zău e păcat să le lași să treacă... mai apar uneori înmuguriri sfioase, ușor capricioase, ce se vor atent răsfățate și pe rând fremătate… iar gândul? ooo… gândul e adierea ce leagănă ramuri abia murmurate și înalță zvâcniri de zmeie aprins colorate și zboară ușooor până foarte departe și vine înapoi… mult mai bogat și muuult mai aproape…

numai buza mușcată ține ața legată de capătul lumii de afară, unde uite, de când m-am trezit, s-a făcut iarnă…

înaripare

găsire îți sunt

în căușuri de gând

ca păpădia alintată în palme

de vânt

împletiri amoroase

șapte păcate

diferit colorate

și al nouălea cer

ce le prinde în el

ca un voal delicat

de un colț ridicat

într-o vale lactee

sculptată camee

numai miere și lapte

nu-s puține doar șapte?

aduceri aproape

în pântec de șoapte

se strâng ghemuite

tăceri

tremurând în colțuri de fapte

rotunde visări

sub tălpi de cuvinte

aleargă întinse cărări

spre margini de timpuri

crestate de noi

așteptări