ea

era atât de frumoasă când respira
se înălța până la stele
cu pieptul unduind delicat
calea lactee
nici nu știa că zâmbind
inventa curcubeie
pe cerul mirat
ce-și adâncea în ochii ei
nemărginirea
pământul întreg se curba
sub orizontul privirilor
înaripate
păsări călătoare tremurau
sub pasul ei furișat
în calea potecilor șoptite
pe umerii ei
își făceau cuib iubiri
fără anotimpuri...

era atât de frumoasă și nici nu știa
că lumina încolțea
în inima ei însăși ideea
de ea