iarna pe suliță

nestarea se aşterne
ca prima ninsoare
peste dealuri despădurite
de îmbrățisări
e frig împrejur
şi sufletu-mi tuşeşte
zadarnic
e prea mult azi în aerul respirat
mă doare cand înghit
secundele prefăcute
caut să expir
zâmbiri culese din stele
şi mă strâng ca o mâță
la pieptul cuvintelor
în inima gândului
bat versuri albe vestind
neîncepute primăveri
ce bine că eşti...
fredonează un dor abia atins
de corzile nopții
pe fruntea mea
mijesc duminici blânde
mirosind a aşternuturi
tăvălite prin şoapte…