abia am așteptat să se crape de zi, să-mi scot unicornul dintre bătăile inimii și să-i pun șaua țesută din raze de lună. i-am dat un sfert din biscuitele meu, înmuiat în dulceață de vise și i-am arătat carul mare, care deja începea să se umple de soare. până acolo nu te oprești - i-am strigat, în timp ce puneam în desagă încă doi biscuiți și un pumn de emoții. - ca gândul de iute să mă duci, auzi?
a dat din cap, aplecându-mi drăgăstos cornul, ca să mă prind de el și plină de avânt să îi încalec șaua fermecată. a fost un gând mai lung, căci am ajuns odată cu zorile, dar a fost numai bine, că le-am rugat să mă ajute să încarc dorințele mai mari. pe cele mărunte le am suit eu singură și le-am pus la îndemână, pe locul din față.
era aproape târziu, noroc că dimineața s-a oprit pe drum să mai ia niște surprize de la non-stopul de pe calea lactee și a întârziat oleacă.
ooo... nici nu știi prin câte aventuri am trecut ca să ajung cu carul plin de nerăbdări și dăruiri, înainte să te trezești tu să-mi spui la mulți ani....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu